14.4 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateDeputaţii încep marţi să dezbată Legea responsabilităţii fiscale

Deputaţii încep marţi să dezbată Legea responsabilităţii fiscale

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, includerea pe ordinea de zi a Legii responsabilităţii fiscale, obligaţie asumată de România prin acordul cu FMI, deşi în ziua precedentă Biroul Permanent stabilise că dezbaterii legii îi va fi alocată şedinţa de miercuri.

Propunerea a fost făcută de către liderul grupului PDL Mircea Toader, care a cerut includerea cu prioritate pe ordinea de zi a şedinţei de plen. Toader a menţionat că există un acord al liderilor de grup privind această modificare astfel încât legea să fie dezbătută imediat după votul asupra hotărârii de înfiinţare a comisiei de anchetă privind plantele etnobotanice.

Plenul Senatului a adoptat pe 3 martie proiectul Legii responsabilităţii fiscale, iniţiat de Guvern conform acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE). Fondul Monetar Internaţional a agreat cu autorităţile române în ianuarie ca Legea responsabilităţii fiscale să fie adoptată de Parlament până la finalul lunii martie, fiind una dintre priorităţile legislative ale Guvernului Boc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS